Mantuitorul Iisus Hristos a aratat ca daca multe din relele sociale se datoreaza unor cauze externe, altele isi au izvorul in raul moral din interiorul omului. Aceasta e o realitate cruda si dureroasa, caci in inima se plamadesc gandurile rele, cele de suprimare a aproapelui sub diferite forme.
“Omul cel bun, din comoara cea buna a inimii sale, scoate cele bune, iar omul rau, din comoara cea rea a inimii sale, scoate cele rele” -(Matei 12, 35).
Credinta i-a facut pe crestini sa fie curati si sinceri in gandire si intentii si constiinciosi in indeplinirea datoriilor. Mantuitorul a voit sa creeze din adeptii Sai oameni noi, sa formeze caractere si aceasta zidire a caracterelor a inceput-o dinauntru în afara. Pentru rezolvarea problemelor sociale si economice, El nu a formulat reguli teoretice pe care sa le gasim închegate într-un sistem, dar din învatatura Sa, dupa cum se vede si din viata si faptele Sale, noi ne putem scoate principii si formula reguli, pe care sa le aplicam în rezolvarea problemelor sociale.
Viata religioasa a satului este ca o expresie a nevoilor omului de a-si gasi o cale de impacare si stabilitate a existentii lui in lume. Omul isi randuieste viata si invinge greutatile numai prin credinta sa si prin legatura cu Dumnezeu. Credinta insotita de iubire, rabdare si fapte bune il ajuta pe om sa depaseasca toate greutatile vietii. Toate ne sunt îngaduite, dar nu toate de folos.
|